Trei lieduri = 3 songs

Te-nnabusa in pacla incisei atmosfere,
O, tu, noian de lava ce-aveai sa fii pamantul!
Faptura nu sunase din trambiti de cratere,
Nu fulgerase inca, in noaptea ta, cuvantul..

Ce surda clocotire, ce-nceata asteptare
Sub aburii rosiateci, sub aburii de fier,
Cand inspre noi taramuri voiai o revarsare,
Cand, oprimat de umbra, tu presimteai un cer!.

Dar se desprinse valul, si-o boala-ndepartata

Din zambetu-i albastru desfasura spre tine;
O clipa-a fost.. si totusi, sclipirea ei curata
Te-a infratit de-a pururi cu sferele senine.
De-atunci, spre-o alta lume fluida-ti forma tinde,
Cu slava-ntrevazuta un dor fara de satiu
As vrea sa te-mpreune.. si ca s-o poti cuprinde,
Tentacule lichide iti adancesti in spatiu.

Posomorata lor inlatuire
Nu e decat un spasm incremenit—
Suprema incordare de granit,
Ramasa dintr-o alta intocmire.

Demult, cand dorul lor nebiruit
Il logodi cu vasta stralucire,
Un brat semet au repezit spre fire.
Dar gheata inaltimii l-a-mpietrit.

Si-n vreme ce c-un gest de renunțare
Atatea stanci expira-n vijelie,
Suvoiul apei neincapatoare,

—Serpuitoare forma vesnic vie—
Prin necuprina zarilor campie
Se-ndreapta catre mari odihnitoare.

Hipnotizat de-adanca si limpedea lumina
A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sa sfarame zenitul, si, -nebunit, sa bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.

Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneste imaginea senina:
De-un stralucit albastru viziunea lui e plina,
Oricat de multe neguri in juru-i vor cadea.

Dar cand augusta toamna din nou il infossata
In tonuri de crepuscul, cand toamna prinde iara
Sub casa lui de frunze un rod imbelsugat,

Atunci, intrand in simpla, obsteasca armonie
Cu tot ce-l limiteaza si-l leaga impacat,
In toamna lui, copacul se-nclina catre glie.