Cîntece tăcute

Song Cycle by Max Eisikovits (1908 - 1983)

?. Gorunul [sung text checked 1 time]

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge cu aripi moi atîta pace,
cînd zac în umbra ta și mă dezmierzi
cu frunzați jucă-ușă?
O, cine știe? Poate ca din trunchiul
tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul,
Și liniștea ce voi gustao
între scîndurile lui o simt pe semne deacum:
o simt cum frunza ta mio picură în suflet -
Și mut ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu, cu fiecare clipă care trece,
Gorunule din margine de codru.

Authorship:

Researcher for this text: Emily Ezust [Administrator]

?. Stalactita [sung text checked 1 time]

Tăcereami este duhul
și-ncremenit cum stau și pașnic
ca un ascet de piatră,
îmi pare ca sînt o stalactită
într-o grotă uriașă,
în care cerul este bolta.
Lin, lin, lin - picuri de lumină și stropi de pace -
cad necontenit din cer -
Și împietresc - în mine.

Authorship:

Researcher for this text: Emily Ezust [Administrator]

?. Melancolie [sung text checked 1 time]

Un vînt răzleț își șterge
lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeți nedeslușitemi vin,
dar toată durerea ce-o simt,
N-o simt în mine,
în inimă, în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Și alto-ită pefiița mea
imensa lume cu toamna ei
și cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munți trec nori
cu ugerele pline.
Și plouă.

Authorship:

Researcher for this text: Emily Ezust [Administrator]

?. Izvorul nopții [sung text checked 1 time]

Frumoaso, ți-ș o-ochii-a-șa de negri
încît seara cînd stau culcat
cu capu-n poaia ta îmi pare că ochii tăi,
adînci sunt izvorul din care
tainic curge noaptea peste văi.
Și peste munți și peste șesuri,
acoperind pămîntul c-o mare de-ntuneric.
Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea.

Authorship:

Researcher for this text: Emily Ezust [Administrator]

?. Noi și pămîntul [sung text checked 1 time]

Atîtea stele cad în noaptea asta -
Demonul nopții ține parcăn mîini pămîntul.
Și suflă peste el scîntei ca pesteo iască
Năpraznic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad atîtea stele,
tînărul tău trup de vrăjitoaremi 
arde-n brațe co-n flăcările unui rug.
Nebun, ca niște limbi de foc eu brațelemi întind,
ca săți topesc zăpada umerilor goi,
și ca săți sorb, flămînd săți mistui puterea,
sîngele, mîndria, primăvara, totul.
În zori, cînd ziua va aprinde noaptea,
cînd scrumul nopții o să piară dus
de-un vînt spre apus,
în zori de zi aș vrea să tim și noi cenușă,
Noi și pămîntul.

Authorship:

Researcher for this text: Emily Ezust [Administrator]
Total word count: 338