Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge cu aripi moi atîta pace,
cînd zac în umbra ta și mă dezmierzi
cu frunzați jucă-ușă?
O, cine știe? Poate ca din trunchiul
tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul,
Și liniștea ce voi gustao
între scîndurile lui o simt pe semne deacum:
o simt cum frunza ta mio picură în suflet -
Și mut ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu, cu fiecare clipă care trece,
Gorunule din margine de codru.