De ce tot fug, oare, de tine, 
si, cănd lipsesti, de ce te cat?
Ah! nu esti tu oricănd în mine,
de dorul tau nealinat? 

Dar, cănd lipsesti, pornesc spre tine,
ca vas gonit de aprig vănt, 
parca n-ar fi, etern, în mine,
oriunde esti, oriunde sunt.

S-apoi, cănd pot privi la tine,
ma-ntorc si plec, si plec oftănd, 
ah, parca, plecând, nu vii cu mine,
tu, umbra tristului meu gănd. 

În cartea oarbelor destine, 
se vede c-astfel mi-a fost dat, 
cănd te-oi vedea, sa fug de tine,
si, cănd lipsesti, eu sa te cat.