Pe poarta-n-cet deschisă cind te 
   strecori tiptil,
Hoțește de-ai călca,
   Simt pașii tăi, o Ți-l.
Din miile de timbre ce
   sună-n univers
Îndată recunosc precipitatul
   mers.

Pe poarta încet deschisă cind te
   strecori tiptil
Hoțește de-ai călca simt 
   pașii tăi, o Ți-l.

Așa de frică sare prin
   crăpături șopîrla
Și-as-cunsă pe sub pietre
   din fluier cîntă gîrla,
Sau roade veverița
   alunele-n Dinți sparte

Și-n lampă se izbește un
    fluture de noapte
E-un foșnet inefabil, un
    strop in geamul ud,
Un zbor suav pe care eu
   singur îl aud

Furtuna dacă te-ar îmbrățișă
   pe drum,
Desfășurinduți părul în aer
   ca un fum,
Pămăntul de-ar urla de
   grindină și ploaie,
Și piedică ți-ar pune copacii
   Cînd se-nodaie,

Dacar trăsni prelung prin
   norii Uriași,
Te-aș recunoaște totuși
   îndată după pași.
În cale ți-aș ieși să-ți șterg obrazul ud
   Căci mersul tău suav eu singur,
      îl-aud.