Stinsă-i para lumânării
De pe lespedea de piatră,
Şi bătrânii, bieţi, alături
Tot mai stau, uitaţi, la vatră.

Luna trece şura popii,
Luminând în drum pridvorul –
Pipa moşului nu arde,
Baba şi-a uitat fuiorul.

Doar târziu, când prind mai aprig
În vecini să latre câinii,
Ei tresar, se văd în faţă
Şi plâng amândoi bătrânii.

— Câtă jale le-a fost scrisă!
Doi feciori aveau la casă...
Unu-i mort de astă-toamnă,
Altul stă cu domni la masă.