Mândruliţă de la munte,
Ce nu treci cole, pe punte,
Să te strâng la peptul meu?
Că te-aş face, zău, puicuţă,
Să ureşti a ta căsuţă
Şi să uiţi pe Dumnezeu.

De-a tot toarce nu-ţi e lene?
Lasă-ţi furca-n buruiene
Şi-mi sai iute cel pârău.
Să culegem împreună,
Tu, fragi roşi de prin păşună,
Eu, crini albi pe sânul tău.

Ici, în lunca înverzită,
Este-o iarbă înflorită
Ce se-ngână c-un izvor.
Vină-n iarbă, mândruliţă,
Eu, să-ţi cânt doina, doiniţă,
Tu, să plângi de dulce dor!